- dbrom.ro
- dbrom forum

::: nr. 10 ::: 18 - 25 martie 2002 ::: dbrom despre carte ::: dbrom@dbrom.ro :::
::: cartea azi

oboseala
[de: dezaxata]

Am obosit. Ma pierd in mine de teama sa nu ma fure altii.

Am fost acuzata ca citesc prea mult. Mi s-a spus ca am sa mor in cartile mele. De ce ma intorc la carti? De ce nu ma simt bine, ca ceilalti, in societatea actuala?

Pentru ca in ultima vreme actual inseamna numai muzica proasta, ignoranta, pornografie, reclame, informatii peste informatii, total inutile si fara semnificatie reala. Cateodata ma uit in jur si am impresia ca omenirea involueaza. Ma izbesc de refuzul majoritatii de a asimila si altceva in afara de surogatul de cultura servit intravenos pe calea internetului sau a televizorului.

Sa nu ma hazardez in a afirma ca tehnologia actuala nu are beneficiile sale. Chiar si pe internet exista carti. Unele chiar foarte valoroase. Dar uitati-va intr-o sala de net,plina de adolescenti care nu au auzit vreodata de Eliade. Cati dintre ei mai au altceva deschis in afara de mIRC?

Simt ca sunt iar ofensiva. Dar cum sa nu fiu asa ,atunci cand mi se reproseaza faptul ca citesc? Poate ca eu vreau sa cunosc parerea lui Cioran despre viata, viziunea lui Kafka despre existenta umana, psihologia criminalului descrisa de Dostoievski, lumea absurda a lui Kundera. Sa uit o secunda de amalgamul de depresii, tragedii, emotii in care ma taraste, in mod inevitabil, societatea.

De ce nu se mai citeste? Unii acuza lipsa timpului,altii pretul ridicat al cartilor, iar multi se scuza spunand ca nu au nevoie sa citeasca. Eu spun bine domnilor. In momentul in care esti ocupat sa urmaresti "din dragoste" sau cine stie ce telenovela care te emotioneaza pana la lacrimi,dai banii pe ultimul Cd prezentat pe Atomic sau te simti bine in mediocritatea ta, atunci e normal sa nu ai timp, bani sau nevoie de carti. Si daca te simti bine,atunci de ce te deranjeaza ca sunt altii care nu se conformeza?

De ce intelectualii sunt priviti ca o specie pe cale de disparitie? Pentru ca nu s-au adaptat la cerintele societatii? Pentru ca ei inca mai au nevoie de carti? Si de ce este asta un semn de slabiciune? Eu cred, anonim mediocru dar atat de fericit, ca ti-e teama de cei care inca mai spera in cultura. In cei care mai au nevoie de o carte. Ti-e teama ca odata ai sa fii nevoit sa recunosti ca sunt superiori. Presimti ca ce asculti, ce vezi la televizor, ce ti se spune pe strada,nu o sa fie de ajuns pentru a te salva de la o viata de ratat. Si incepi sa ii urasti pe cei care nu o sa ajunga ca tine. Si vrei sa convingi pe toti ca nu au nevoie de cartile alea, ca cei care citesc sunt demni de dispret, incapabili sa aiba pareri proprii. Si gresesti atat de mult...

Nu vreau sa acuz,nu vreau sa dispretuiesc...dar imi este imposibil cateodata. Cand ma lovesc de negarea oricaror valori, inclusiv a cartilor, nu pot decat sa zambesc trist si sa ma simt eu bine,ca nu fac parte din marea majoritate.

Aleg sa citesc. Judecati-ma pentru asta. Acuzati-ma. Poate ca aveti dreptul asta. Si poate aveti si dreptul la prostie. Asa cum si eu am dreptul la cultura.


[c] copyright www.dbrom.ro, 2002. all rights reserved.