- dbrom.ro
- dbrom forum

.a fura. bunele intentii | text de: ana


cred ca la romania nu se fura cu mult mai mult decat in alte parti. insa la romania se cam spala rufele in public, si atunci se afla de furturi.

oricum, cert este ca marea parte a boborului este de acord cu afirmatia "la romania se fura mult".

in ciuda acestui fapt, am cunoscut destui oameni care sunt undeva la limita dintre naivi si creduli.

incepand cu situatiile penibile din piata de la obor, cand vezi cate un barbat de 30 de ani facand piata, cu geanta pe umar. eventual si deschisa, si care se intreaba dupa aceea de ce i-au taiat-o, si terminand cu naivitatile la care nota de plata este mult mai piperata.

ma refer atat la escrocheriile gen caritas sau fni, cat si la escrocheriile de mai mica anvergura - x ii da bani lui y, si nu mai vede banii inapoi pentru ca y nu ii mai are sau nu ii mai da. despre genul asta de tepe o sa povestesc mai departe.

tepele bunelor intentii.

de cele mai multe ori, cel care ia nici macar nu are intentia de a il tepui pe primul, si totusi se intampla, pentru ca e mana sparta, sau pentru ca a inceput o afacere paguboasa, sau a aparut o cheltuiala neprevazuta, sau orice alt motiv. de obicei nu se scriu hartii in situatiile astea. justificarile sunt in gama "mi-e prieten", "e amarit", "las' ca e parolist". sunt interesante cateva aspecte: de ce se justifica sentimental problemele financiare, in conditiile in care asta este poate cea mai blamata afacere de-a lungul timpului - cu sau fara dobanda? de ce nu se scriu hartii?

parerile mele:

de ce nu se scriu hartii:
- in primul rand pentru ca multi nu stiu ce sa scrie, si pentru ca se tem sa nu coste prea mult, dar totusi nu dau telefon sa intrebe cat costa.
- al doilea motiv este ca li se pare inutil. banuiesc ca asta se datoreaza faptului ca amesteca prietenia cu banii. daca e prieten, nu poate sa il tepuiasca. de multe ori rezultatul este tragic - se duc pe apa sambetei toate.
- al treilea motiv este legat de optimismul / "las' ca merge si asa" balcanic. am senzatia ca oamenii ori nu au respect pentru bani/proprietate, ori pur si simplu nu se gandesc pe termen mai lung decat ziua urmatoare. in ambele cazuri, faptul ca nu se asigura prin hartii este o consecinta directa.

de ce folosesc justificari sentimentale:
cred ca in buna parte este un efect al socialismului. retributia dupa nevoi din comunism. binele comun din socialism. la care se adauga viata boema din romania - in definitiv aici si daca nu platesti asigurare, tot primesti asistenta medicala (vezi povestea cu tuberculoza, care e adevarat ca trebuie rezolvata, dar cine plateste? nu cumva e mai ieftin sa trimiti medici sa faca vaccinuri decat sa platesti spitalizari?). un alt fel de a exprima ideea de viata boema, este acela ca si daca iei teapa, o sa se gaseasca cineva sa te ajute la randul tau, etc. "ne descurcam noi", sau "las' ca om vedea mai incolo".

si asumarea consecintelor. de multe ori oamenii se gandesc ca daca dau 2 lei, 2 dolari, 2000 de dolari cuiva, pentru ca e amarit, respectivul isi va rezolva problemele si cel care da e un bun crestin. dar nu se gandesc ca amaritul cu pricina s-ar putea sa nu fie in stare sa foloseasca bine banii, si ca o sa sfarseasca neputand sa plateasca inapoi, adica la tema noastra: furtul, de data asta fara intentie. dar iadul e pavat cu bune intentii, nu?

in concluzie, furtul (= cineva ia un bun altcuiva, fara ca altcineva-ul sa fie de acord) nu este numai ca in filme, cu buni si rai. exista si zona gri a bunelor intentii. si poate ca o solutie ar fi ca inainte sa ai bune intentii, sa te asezi la masa, sa scrii socoteli pe termen mai lung decat ziua de maine, si abia apoi sa treci la actiune. este o responsabilitate care cred ca apartine ambelor parti. si cei care isi imagineaza ca fac o fapta crestineasca ar trebui sa se gandeasca daca intr-adevar asta fac, si cei care cer ar trebui sa se socoteasca daca bunele intentii intr-adevar se pot materializa. [dbrom]


dbrom aminteste cititorilor ca textele publicate reprezinta opiniile autorilor.
toate textele si fotografiile sunt proprietatea www.dbrom.ro. reproducerea este interzisa.
[c] copyright www.dbrom.ro, 2002. all rights reserved.